Amestec

Vaaaaaaaaaai!!!!! S-a pus praful pe aici, de cand n-am mai intrat.... Adevarul e ca am fost plecata si... chefless sa scriu, ca sa citez pe cineva. Presupun ca de fapt lumea putea sa se invarta in continuare si fara aberatiile mele . Nu ca ar conta de fapt sau nu.

Ceea ce nu inseamna nimic de fapt.(da da, v-am pierdut... nu-i nimica, trecem peste asta).

Ideea e ca eu(intr-un moment de veselie extrema) am constatat ca foarte multa lume din jur e nefericita. Sau mai bine zis... ca sa folosesc un termen mai deosebit, sictirita.... Intrebarea e de ce? (Fiind vesela mi se pare ca am dat in orbul gainilor dpdv al nefericirii). Adica, de fapt de ce? Mi se pare ca scoala sau lucrul cu maruntisurile de genul: (cafea prea dulce, examene peste 2 luni[sau 1 luna ] etc){nu intrebati de ce am pus paranteza... desi nu arata rau } nu merita efortul stresului. Adica de ce sa pierzi o ziintreaga, gandindu-te ca puteai safaci o suta de mii de maruntisuri in loc sa te bucurica esti cu prietenii si sa te deconectezi complet de lucrurile astea?

Partea ciudata e ca parca unii nu se mai simt bine daca nu e o atmosfera posomorata in jurul nostru. Parca uitam sa ne simtim bine!

Intr-adevar, cunosc o gramada de lume care ar urla indignata la mine, ca tocmai eu scriu asa ceva?!?!... rios acuma, tocmai pentru ca mi-am dat seama scriu.Pentru ca mi-am dat seama ca e foarte usor sa fii fericit daca vrei. Sau nefericit. Depinde ce vrei cu adevarat.Dar chiar totul depinde de noi si de cum privim lucrurile.

Revenind la faza cu plictiseala, ce cauzeaza melancolia, nu aia ce se trage din lene ... Pot sa spun din experienta proprie (si vasta ) ca e trecatoare! Asa ca ... mai e speranta!

...Hmmmm se pare ca devin din ce in ce mai incosecventa si incoerenta cu tema blogurilor... SI ce daca??

Blog cu defecte

Cateodata am senzatia ca blogul asta nu-i al meu. Ca toate lucrurile scrise aici sunt ale altcuiva. Ca sufar de personalitate multipla. (ceea ce n-ar fi exclus!). Ma intreb ce trebuie sa se intample, ca sa ne cunoasca cineva cu adevarat. Cati dintre noi nu se adapteaza unor imprejurari, sau chiar isi creeaza o alta personalitate cand sunt cu cei din jur? Cati au curajul sa fie exact cum sunt? Sa-si sustina parerile, sa lupte pentru ceea ce cred, sa viseze cand au chef, sa fie tristi cand simt nevoia? De ce fac oamenii asta? De fapt, e o intrebare stupida.Pentru ca fac asta tocmai pentru ca toti visam la perfectiune. Vrem sa fim inconjurati de oameni ideali. Ideali in tot ce fac. Care pot si plange gratios(daca sunt fete ),sau plin de demnitate( valabil pentru sexul opus).

Ce e asa rau sa ai defecte? Cred ca se intelege ca nu ma refer la chestii patologice! Nu stiu, mi se pare ca incercam toti sa ne uniformizam. Sa fim la fel. Sa ne pierdem in multime. Sa nu se uite cei din jur mai atent la noi, pentru ca ne-ar putea respinge? Pentru ce? Pentru ca suntem noi insine?

Partea trista e ca se intampla exact asta. Ca toata povestea cu fii tu insuti e un cliseu. Daca nu esti o imagine predefinita si moderna a oamenilor ideali (cu vagi defecte fermecatoare), esti exclus, intr-un mod imperciptibil la inceput... Dar tot mai clar in final... Singurul noroc, e ca acuma exista multe tipare de oameni interesanti si fascinanti... Avem de unde alege .

Intrebarea mea este: ce te face sa capeti statutul de persoana interesanta? (Si nu ma refer acuma la opinii singulare!). Trebuie sa filozofezi toata ziua? Sa strangi bani pentru cauze nobile? Sa stii totul despre cum se asorteaza hainele? Sa asculti muzica buna (care o fi aia?).Sa fii vesel tot timpul? Sa fii deprimat toata ziua? Sa lupti mereu pentru ceva?

Nu cred ca poate cineva sa-mi spuna... Nici nu ma astept. Asa cum nu vad nimic care sa aduca a toleranta la multi dintre noi... Sunt foarte multe lucruri pe lumea asta care nu le pricep. Parca tot mai multe in ultima vreme.

Hai ca nu mai bat campii... Pentru cei care stiu ca o sa intrebe ce-i cu ciudatenia asta de blog... Azi e o zi ... aiurea. In care nu sunt asa perfecta pe cat ar trebui sa fiu. Si atat.