Plictiseala si somnul

Am tot zis ca scriu blog... Si totusi n-am inspiratie. Stau si ma gandesc ce as putea scrie. Si daca scriu, oare imi face bine ca scriu? Ce rezolv scriind tot ce simt in momentul asta.

Ei bine, in momentul asta nu simt nimic. Absolut nimic. Un vag gust de bere si senzatia de mancarime de la o muscatura de tantar. In mod normal, as putea sa fiu trista. Sau vesela. Dar sunt...nicicum. Poate plictisita? Cred ca asta e cuvantul. Pur si simplu plictisita. Incet, si sigur, ajung sa nu ma mai atinga nimic. Dupa multe lucruri rele si bune, parca nu mai are nici o importanta ziua de maine. Sunt constienta ca maine, poate voi fi trista. Sau vesela. Sau la fel. Si ca sa nu iasa cu virgula, 1% voi fi melancolica. Habar n-am.

Nici macar nu ma astept la nimic de la ziua de maine.Poate reusesc sa invat trei sau patru cursuri pt examenul de miercuri. Sau nu. Nici nu mai conteaza. Nu ca nu as fi fericita, sau vesela in ansamblu. Doar ca azi...nu am chef de nimic.

Plictiseala o sa ma omoare intr-o zi. Incet si sigur. Parca ma sufoc cateodata stand pe loc. Intr-un loc. Si pe o terasa.Nu am stare. As vrea sa fac ceva, dar nici macar nu stiu ce. Stiu doar ca daca mai stau,o iau razna... Si de multe ori, nu fac nimic. Si, nici nu se intampla nimic. Foarte sec. In mod straniu, blogul asta e despre plictiseala. Si monotonie.

Da, stiu ca trebuie sa fac EU ceva sa scap de asa-zisa monotonie. Dar mi-e prea lene. Si nici n-am chef.Plus ca e mult mai usor sa astept sa se intample ceva fara sa fac eu nimic. Doar ca, deobicei, nu se intampla nimic.

Am citit undeva, candva, demult, ca in fiecare zi, e un moment in care poti sa ALEGI cum va fi ziua respectiva. Ca depinde doar de tine. Nu zicea din pacate si care e momentul respectiv. Desi, poate fi orice moment.Trebuie doar sa vrei sa vezi lucrurile altfel.Sa te mai uiti si la jumatatea plina/ goala a paharului. Sau doar la paharul in sine. Probabil ca azi am ratat momentul. Nu-i nimica.

Si maine e o zi. Ca oricare alta de fapt. Eu chiar cred ca viata e asa cum o faci tu. Sau cum vrei tu sa fie. Trebuie doar sa incerci...

.........Mi-e somn. Si nu mai am chef sa scriu. Mi-e prea lene sa mai scriu de fapt. Si ma plictiseste click-ul tastelor. Si inca n-am descoperit cu ce m-a ajutat ca am scris asta. Nu stiu de ce, dar parca traim intr-o generatie de oameni plictisiti.Si melancolici. Se pare ca depresia e cool. Ii fain sa iti petreci ziua vaitandu-te.De cate ori nu mi s-a intamplat sa fiu doar plictisita si zece oameni sa ma intrebe de ce sunt deprimata. De parca ar fi contat. Si motivele si faptul ca m-au intrebat. In general, oamenii pun intrebarea asta ca un avertisment. Fii vesel, sau du-te altundeva. Nu avem chef de oameni care nu rad tot timpul. Asta daca nu sunt prieteni si ii intereseaza cu adevarat ce simti.

Na,ca am mai scris. Poate nu-s chiar asa plictisita pe cat credeam. Nici macar eu nu stiu. Dar nici nu conteaza. Sper sa se inventeze pastila pt oameni plictisiti. Si lenesi ca mine...

Na gata...ma duc sa ma culc, cu plictiseala mea cu tot... De fapt, cred ca asta era problema de la inceput... Vroiam sa ma culc. Macar am descoperit ceva nou, dupa ce mi-am explorat strafundurile subconstientului cu acest blog vag cinico-sarcastico-blazat....

Bla bla saptamanal

... A trebuit sa renuntati vreodata la un vis? Sau la mai multe? (pt. cei care se intreaba, da vreau feedback !). Nu ma refer la vise de genul sa iau premiu cu coronita in clasa I, desi poate are si visul ala importanta lui... Ma refer la visele si iluziile care se nasc in noi, in clipa in care suntem prea fericiti (care e primul semn ca nu e in regula ceva...) sau din contra, castelele de nisip pecare ni le construim cand suntem prea nefericiti...

Pentru ca, intr-un fel sau altul, toti renuntam la visele noastre mari, pentru vise tot mai mici, ca sa ne plafonam undeva, candva, fara se ne dam seama si sa fim melancolici fara sa stim de ce...

In ziua de azi, nu e cool sa visezi... Trebuie sa te preocupe lucrurile concrete,si nu sa visezi cai verzi pe pereti. Intr-un cuvant sa fii cu picioarele pe pamant. Sa nu fii prea optimist,ca e nesanatos si o sa fii dezamagit tot timpul, dar nici sa nu fii prea pesimist, ca atunci esti ocolit de oamenica ii prostdispui...

De ce ne atata de frica sa visam? Sane traim viata fara sa ne gandim mereu,ceo sa fac maine, daca maine se intampla aia si aia... De ce? Si de ce trebuie sa ni se spuna mereu ca lucrurile pe care le visezi in noptile cu cer senin, nu se vor intampla niciodata?

In incheiere (care poate e cam brusca , dar asta e), eu am de gand sa imi pastrez toate visele. Si sa le si indeplinesc pe cat mai multe. Chiar daca o sa fie greu si daca o sa fiu dezamagita. Pentru ca nu as fi eu daca nu le as avea pe ele.

....Nu, nu sunt deprimata! Nici macar melancolica. Si scriu aici tot ce-mi trece prin cap, ceea ce nu inseamna ca se si reflecta starea mea sufleteasca !

Si daca tot scriu aici tot ce-mi trece prin minte...Sa stiti ca acuma visam la o inghetata cu vanilie si migdale...... restul in alt blog...

Si, am mai explicat o data ca vorbesc cu tranzistoarele din spatele montorului...In caz ca exista dubii cu pluralul meu constant....
Pt alte nelamuriri trimite-ti un mail!

Despre ploaie

Afara ploua. Asta ar putea fi tot blogul meu . Faptul ca afara ploua. Si nu stiu de ce, asta imi da o senzatie de liniste si calm... Imi vine sa dorm toata ziua, sa stau in pat infofolita intr-o patura moale si calduroasa si sa beau o ciocolata calda, uitandu-ma la un film bun... Ceea ce voi si face imediat. Nu inteleg de ce pare ploaia asa de deprimanta pentru unii. Bine, acuma fiind iunie si asa, inteleg ca toti vreti la soare si la strand... Dar mie imi place ca ploua.

Ati trait vreodata un moment perfect? Vreau feedback la intrebarea asta! Ei bine, eu am avut parte de unul chiar duminica. Era vreo 12:30 si plecam acasa din oras (mega party animal) si ploua. Si era intuneric si eram sub un amarat de stalp cu lumina difuza si m-am uitat in sus... Si n-am vazut in viata mea ceva mai frumos, ploua asa incet si linistitor, si stropii cadeau ca nistebilute de cristal, transparente si sclipitoare...Imi pare rau ca nu descriu suficient de plastic imaginea ...

Si totul parca era in slow motion si era pur si simplu bine. Si din momentul acela am o siguranta incredibila ca totul e in regula. Adica, da se pot intampla o gramada de lucruri rele si triste si tot ce vreti, dar nu-i nimic. Pentru ca totul va fi bine. Si da, pare incredibil ca eu spun asta, dar chiar asa e.

Acuma de exemplu, nu mai ploua si a iesit soarele . ...Si de scris scriu mai incolo, ca dupa aia iar mi se spune ca scriu blog-uri prea lungi si filosofice

Fara cap si coada... ca intotdeauna

Am vrut sa scriu un blog despre cum e sa fii fericit. Ce inseamna sa fii fericit? Cat timp trebuie sa te simti bine, ca sa poti spune ca esti fericit? 10 minute, 1 saptamana, jumatate de ora? Si cum masori toata fericirea asta? Cum spui, n-am mai fost asa fericit/a niciodata? Poti sa compari fercirea cu ceva? Sau sa o conditionezi, spunand fericirea e sa fii .... si aici fiecare scrie ceva...

Apoi mi-am dat seama ca evident, va fi un blog foarte subiectiv. Si ma intreb de ce la atat de multi dintre noi ne e greu sa fim fericiti? Parca inotam impotriva curentului, ne agatam de trecut si de vise si iluzii care stim din start ca nu ne duc nicaieri. Dar e asa usor sa traiesti intr-un balonas de sapun si sa nu te lovesti de toate zidurile din viata... Sa te complaci cu ce ein jur si sa visezi ca maine viata ta o sa se schimbe total...

Ma intreb daca ne e teama sa fim fericiti pentru ca simtim ca trebuie sa platim cumva toata fericirea asta. Asa cum dupa ploaie vine soare, sau dupa ras vine plans... De ce nu incercam sa luam de la viata ce e mai bun? Sa nu fim mereu nemultumiti cu ce ne ofera?

Cati oameni scriu ca sunt fericiti? In cel mai fericit caz, vezi ceva de genul:"OAAAAAA ce fericit sunt azi! " Pe cand daca aio problema sau esti trist pot sa scrii un volum intreg despre nefericirea ta, de parca intreaga lume abia asteapta sa absoarba nefericirea ta si ti-o stearga din suflet!

Nu sunt absurda sa spun acuma ca ar fi minunat sa fim toti fericiti. Si nu o spun cu egoism. Dar, trebuie sa ai un termen de comparatie al fericirii. Daca toata viata ta vei fii fericit, nu vei sti asta niciodata. Pentru ca nu te vei simti niciodata altfel. Vei fi chiar plictisit. In fine, ma abat de la idee. De ce nu exista o balanta intre fericire si nefericire? De ce apreciem mai mult fericirea decat in doze mici?

Si de ce nu ne dam seama ca depinde doar de noi sa fim fericiti? De ce asteptam sa ne ridice cineva, sa ni se intample ceva ca sa fim fericiti? Sa ne spuna altii cate motive avem sa fim fericiti?

Parca oamenii devin din ce in ce mai melancolici. Cu cat trece vremea. Cinici si cumva rautaciosi. Si nimeni nu mai apreciaza oamenii buni. primesc eticheta de naivi, idealisti, visatori si... fraieri. Si parca asteapta toata lumea sa cada, sa ajunga undeva jos langa ei si cinismul lor, sa dea cu capul de tavan, sa-i poata arata cu degetul si sa spuna "Ti-am spus eu ca tot aici ajungi". Cum poti sa fii fericit cand il vezipe cel de langa tine ca sufera? Sau sa fii fericit tocmai pentru ca si el sufera?

Iar am ajuns in cu totul alt subiect. Nici nu mai stiu ce vroiam sa scriu.

Ah da. Mi se pare ca uitam pur si simplu sa fim fericiti. Sa ne bucuram de ce e in jurul nostru. Si e atat de usor. Uitam ca noi ne traim viata, nu cei din jur. Ca noi contam in primul rand si nu ei. Si da, e bine sa vrei sa ii ajuti pe cei din jur, sa-i vezi fericiti...Dar in acelasi timp sa stii ca asta nu conditioneaza in nici un fel fericirea ta.

Nu stiu, tot blogul asta se datoreaza faptului ca simt nevoia safiu lasata sa fiu fericita. Si, ciudat acum ca sunt si fericita si impacata cu mine, parca mereu apare ceva care paresa ma traga in jos. Oameni buni, nu mai vreau sa ma gandesc ca incepe sesiunea, ca trei-patru saptamani o sa am de invatat, ca x si y s-au certat, ca z crede ca nu sunt fericita ca... sau sau sau. Vreau sa ma lasati in pace sa fiu fercita. Chiar daca vi se pare ca nu am motive concrete sau ca am mai multe motive sa fiu trista ! Mi se pare ironic ca de atatea ori cand am fost nefericita mi s-a zis ca nu stiu sa fiu altfel, ca sunt eterna deprimata si deodata cand pur si simplu ma simt bine, toti sunt foarte circumspecti... adica cum sa fii fericit fara sa castigi la loto!

Ei bine, sunt! Pentru simplu fapt ca pot. Am descoperit ca pot. Si ca viata mea e frumoasa pentru ca e A MEA. Si ca poate nu ma duc la las vegas in weekend, dar asta nu inseamna ca e plictisitoare sau neinteresanta! Si chiar nu ma intereseaza ce parere are x sau y. Pentru ca de fapt, stiu ca nici pe x sau y nu ii intereseaza ce cred eu.

Daca eu accept pe toata lumea asa cum e, de ce nu se poate si invers? Asa ca, cel putin o vreme obisnuiti-va cu ideea ca sunt foarte vesela si orice incercare de a ma convinge ca nu-i asa va esua lamentabil.

Pentru toti prietenii mei care citesc asta, nici unul din voi nu e x sau y, sunt doar caractere generice, cu oarecare asemanari cu realitatea. Si oricum o sa-mi storc mereu creierii sa va inveselesc cand sunteti tristi, deci puteti sa stati linistiti.

Am batut campii, iar. Dar asa am avut chef !Si mai nou, fac ce am chef! ... Cam atata pe azi.

Aiurea

Later edit :)) Cum nu exista vreun tool care se mute vechile bloguri de pe 360 yahoo, si din sentimentalism... da, m-am pus sa le mut manual :D

41 months ago, eu ziceam:

Mda... Pai se pare ca am cedat presiunilor exterioare si m-am pus sa scriu un blog... Poate ar fi fost o idee buna sa imi aleg si un subiect inainte...In fine, sa continuam (eu si celelalte laturi ale personalitatii mele multiple)...:))

Nu stiu daca ati observat (sunt un exmplar de fiinta sociala)[nu asta era observatia]{si da, vb la plural cu tranzistoarele din spatele ecranului :D } ca toate blogurile sunt asemanatoare. Pe mine m-a socat chestia asta. Asa cum nu-mi place sa constat ca unii oameni, pe care i-am gasit aiurea pe o pagina de net, au simtit si au gandit aceleasi lucruri ca si mine...

Na, nu ca as fii eu cea mai deosebita, inteligenta si speciala creatura de pe suprafata terestra (desi, daca sunteti de aceasta parere, puteti sa-mi stimulati modestia si sa lasati un comment ;;) )[ok, trebuie sa evit pluralul, ca devine ciudat deja! ] dar simt ca am dreptul si eu la ceva original!!! Ceva care sa fie numai al meu!

Era o teorie cum ca nu exista doua persoane identice pe Glob/lume. Pai si daca nu-i asa? Daca asta se refera strict la genetica? La diferente care nu se vad sau se simt? Poate pare stupid, dar pe mine chiar m-a intrigat toata faza. Copy->Paste. Oameni. Si unde sunt eu?

Na bine. Am dat iar in chestii ciudate si cumva deprimante si chiar nu e cazul! Pentru ca si daca am o mie de clone ganditoare, e vara afara si cald si frumos si intr-adevar ar putea stropi astia ca sunt cam multi tantari, si ar putea sa bata un pic vantul ca parca e prea cald... F***! Cumva, nu-mi ies momentele de veselie!

Mda, acuma probabil ca va urma o scurta/lunga polemica referitoare lacontroversatul subiect : is rox depressed or not? Polemica a carei durata si lungime va depinde de: nr de oameni care citesc acest blog,lenea care te apuca in momentul in care vezi tastatura etc...

In fine. Eu consider ca sunt la categoria realismo-pesimism cronic.Normal, ca pe mine nu ma intreaba nimeni, dar na...

La modul cel mai serios acuma, poate pur si simplu asta e. Da, poate sunt oameni care nu numai arata, dar si gandesc la fel ca noi(nu de astia am dat pe net), dar in acelasi timp, nu sunt noi...In caz ca ma mai urmariti, fiecare din noi are ocazia sa fie doar el si acest el sa fie doar al lui (am auzit ca inginerii se exprima greu, dar nu credeam ca o sa mi se intample si mie ), si asta pentru ca nu-i nici macar important daca sunt 100 ca tine, daca tu esti fericit si multumit cu tine, si poate ca o clona de a ta in Australia a gandit si ea ca nu-i plac cangurii care topaie cu stangul prin iarba de un verde crud, pt ca nu are nici cea mai mica importanta, pt ca australianul ala nu-i piscat de tantari in tm si nu rade in locul tau in fiecare zi!

Whatever! Deja bat campii si iar vom dezbate un alt subiect controversat, is rox a bit crazy or not?

Ma indoiesc ca marea majoritate ati avut rabdare sa cititi pana aici, dar na, m-am apucat sa scriu blogul asta intr-un moment de buna-dispozitie si chef de palavrageala (nu, nu se inatmpla asa de rar pe cat vi se pare!!!)

Si cum oricum nu mai am nici o logica azi sau coerenta sau ceva de genul (nu ca ii duc lipsa!)

DON'T WORRY! BE HAPPY! (voi si clonele din australia) :)))

It's a beautiful day....(Queen, pt cei interesati)

P.s. Imi lipsesc the smileys de la 360 :-<