Am vrut sa scriu un blog despre cum e sa fii fericit. Ce inseamna sa fii fericit? Cat timp trebuie sa te simti bine, ca sa poti spune ca esti fericit? 10 minute, 1 saptamana, jumatate de ora? Si cum masori toata fericirea asta? Cum spui, n-am mai fost asa fericit/a niciodata? Poti sa compari fercirea cu ceva? Sau sa o conditionezi, spunand fericirea e sa fii .... si aici fiecare scrie ceva...
Apoi mi-am dat seama ca evident, va fi un blog foarte subiectiv. Si ma intreb de ce la atat de multi dintre noi ne e greu sa fim fericiti? Parca inotam impotriva curentului, ne agatam de trecut si de vise si iluzii care stim din start ca nu ne duc nicaieri. Dar e asa usor sa traiesti intr-un balonas de sapun si sa nu te lovesti de toate zidurile din viata... Sa te complaci cu ce ein jur si sa visezi ca maine viata ta o sa se schimbe total...
Ma intreb daca ne e teama sa fim fericiti pentru ca simtim ca trebuie sa platim cumva toata fericirea asta. Asa cum dupa ploaie vine soare, sau dupa ras vine plans... De ce nu incercam sa luam de la viata ce e mai bun? Sa nu fim mereu nemultumiti cu ce ne ofera?
Cati oameni scriu ca sunt fericiti? In cel mai fericit caz, vezi ceva de genul:"OAAAAAA ce fericit sunt azi! " Pe cand daca aio problema sau esti trist pot sa scrii un volum intreg despre nefericirea ta, de parca intreaga lume abia asteapta sa absoarba nefericirea ta si ti-o stearga din suflet!
Nu sunt absurda sa spun acuma ca ar fi minunat sa fim toti fericiti. Si nu o spun cu egoism. Dar, trebuie sa ai un termen de comparatie al fericirii. Daca toata viata ta vei fii fericit, nu vei sti asta niciodata. Pentru ca nu te vei simti niciodata altfel. Vei fi chiar plictisit. In fine, ma abat de la idee. De ce nu exista o balanta intre fericire si nefericire? De ce apreciem mai mult fericirea decat in doze mici?
Si de ce nu ne dam seama ca depinde doar de noi sa fim fericiti? De ce asteptam sa ne ridice cineva, sa ni se intample ceva ca sa fim fericiti? Sa ne spuna altii cate motive avem sa fim fericiti?
Parca oamenii devin din ce in ce mai melancolici. Cu cat trece vremea. Cinici si cumva rautaciosi. Si nimeni nu mai apreciaza oamenii buni. primesc eticheta de naivi, idealisti, visatori si... fraieri. Si parca asteapta toata lumea sa cada, sa ajunga undeva jos langa ei si cinismul lor, sa dea cu capul de tavan, sa-i poata arata cu degetul si sa spuna "Ti-am spus eu ca tot aici ajungi". Cum poti sa fii fericit cand il vezipe cel de langa tine ca sufera? Sau sa fii fericit tocmai pentru ca si el sufera?
Iar am ajuns in cu totul alt subiect. Nici nu mai stiu ce vroiam sa scriu.
Ah da. Mi se pare ca uitam pur si simplu sa fim fericiti. Sa ne bucuram de ce e in jurul nostru. Si e atat de usor. Uitam ca noi ne traim viata, nu cei din jur. Ca noi contam in primul rand si nu ei. Si da, e bine sa vrei sa ii ajuti pe cei din jur, sa-i vezi fericiti...Dar in acelasi timp sa stii ca asta nu conditioneaza in nici un fel fericirea ta.
Nu stiu, tot blogul asta se datoreaza faptului ca simt nevoia safiu lasata sa fiu fericita. Si, ciudat acum ca sunt si fericita si impacata cu mine, parca mereu apare ceva care paresa ma traga in jos. Oameni buni, nu mai vreau sa ma gandesc ca incepe sesiunea, ca trei-patru saptamani o sa am de invatat, ca x si y s-au certat, ca z crede ca nu sunt fericita ca... sau sau sau. Vreau sa ma lasati in pace sa fiu fercita. Chiar daca vi se pare ca nu am motive concrete sau ca am mai multe motive sa fiu trista ! Mi se pare ironic ca de atatea ori cand am fost nefericita mi s-a zis ca nu stiu sa fiu altfel, ca sunt eterna deprimata si deodata cand pur si simplu ma simt bine, toti sunt foarte circumspecti... adica cum sa fii fericit fara sa castigi la loto!
Ei bine, sunt! Pentru simplu fapt ca pot. Am descoperit ca pot. Si ca viata mea e frumoasa pentru ca e A MEA. Si ca poate nu ma duc la las vegas in weekend, dar asta nu inseamna ca e plictisitoare sau neinteresanta! Si chiar nu ma intereseaza ce parere are x sau y. Pentru ca de fapt, stiu ca nici pe x sau y nu ii intereseaza ce cred eu.
Daca eu accept pe toata lumea asa cum e, de ce nu se poate si invers? Asa ca, cel putin o vreme obisnuiti-va cu ideea ca sunt foarte vesela si orice incercare de a ma convinge ca nu-i asa va esua lamentabil.
Pentru toti prietenii mei care citesc asta, nici unul din voi nu e x sau y, sunt doar caractere generice, cu oarecare asemanari cu realitatea. Si oricum o sa-mi storc mereu creierii sa va inveselesc cand sunteti tristi, deci puteti sa stati linistiti.
Am batut campii, iar. Dar asa am avut chef !Si mai nou, fac ce am chef! ... Cam atata pe azi.
No comments:
Post a Comment